Pages

Sunday, July 1, 2012

NASA a descoperit un crater de pe Lună acoperit parţial cu gheaţă

NASA a observat gheaţa în imaginile realizate craterului Shackleton, aflat la Polul Sud al satelitului nostru. 

Sonda Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) de la NASA a adus informaţii ce indică că gheaţa ar putea reprezenta 22% din materialul de la suprafaţa craterului. Cercetătorii au observat că fundul craterului este mai luminos decât al altora, sugerând prezenţa unei mici cantităţi de gheaţă. Această informaţie îi va ajuta pe experţi să înţeleagă formarea craterelor şi să studieze zonele necunoscute ale Lunii.

S-au împlinit 104 ani de la explozia misterioasă de la Tunguska

Pe 30 iunie s-au împlinit 104 ani de la misterioasa explozie din zona forestieră Tunguska, în mijlocul Siberiei. Aceasta a avut puterea a 15 megatone de TNT, aproximativ de 1000 de ori mai puternică decât bomba atomică de la Hiroshima.

Explozia din pădure a fost atât de puternică încât a fost simțită și auzită la mai bine de 1.500 de kilmetri depărtare, relatează Business Insider.
Localnicii atribuie fenomenul unor cauze supranaturale, unui zeu ce pedepsește răutatea oamenilor. Oamenii de știință, însă, consideră că a fost vorba de un meteorit.