Oul este minunea de inceput a lumii, Brancusi spunand despre ou ca este "maica tuturor formelor". Oul este inceputul si sfarsitul. Oul a sintetizat misterul Creatiunii; dintr-un ou trebuie sa se fi nascut Universul, Lumea, deci si omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza credintei tuturor popoarelor din lume", marturiseste Artur Gorovei intr-un studiu despre folclor.
Oul este simbolul fundamental al dragostei. Este considerat a fi simbolul care detine misterul fertilitatii si care exprima frumusete, armonie si perfectiune. Germenele oului datator de viata a fost intotdeauna considerat Energia Vietii, pentru aceasta oul a fost folosit dintotdeauna in ritualurile magice, in farmece, in cultul fertilitatii precum si in calatoria spre alta lume. Oul a fost considerat dintotdeauna simbol arhetipal al genezei, al inceputului, al vietii, regenerarii si nemuririi, iar colorarea lui in rosu – simbolul vietii,iiconferea proprietati magice.
Incercand sa patrundem mai adanc semnificatia oualor colorate, aflam ca oul vopsit a fost prezent in ritualul fertilitatii inca inaintea crestinismului.
La egipteni, mitologia spune ca din Oceanul Primordial - Nun, ar fi iesit Oul Primordial, din care a izvorat intreaga viata - asta explica faptul ca denumesc si acum sarcofagele "Ou".
Grecii si romanii aveau aceeasi credinta; crearea lumii din ou («ab ovo»). In mitologia greaca, eroi ca Polux si Castor au iesit din oul zeitei Leda - lebada.
Chinezii aveau credinta ca Cerul si Pamantul sunt un ou enorm al unei gaini magice nascute din haos, cerul invelind pamantul asa precum coaja oului inveleste galbenusul.
Cultura indiana considera ca la inceputul genezei, zeul suprem Brahma ar fi scos din Apele Primordiale Oul de Aur ancestral, din care e facut Cerul si Pamantul.
Persii credeau ca, in valtoarea haosului, aparu un ou, pe care Noaptea il acoperi cu aripile ei, il cloci si din ou iesi lumea: Soarele si Luna se ridicara, iar Pamantul se lasa in jos.
Mitologia tibetana considera ca din cele cinci elemente primordiale (aerul, apa, focul, pamantul si lemnul) ar fi aparut oul ancestral, din el ar fi iesit un lac mare alb, apoi alte oua – cele cinci simturi si in cele din urma oamenii si restul lumii.
Si alte culturi, ca cea feniciana, vietnameza, japoneza, polineziana - si lista nu se incheie aici, au considerat nasterea Universului din "Oul Lumii".
Descoperirile arheologice au atestat existenta unor oua de lut in mormintele stravechi din Suedia si Rusia, interpretate ca simboluri ale nemuririi si invierii.
In Grecia s-au gasit statui ale lui Dionysos tinand in mana un ou, deci nadejdea reintoarcerii la viata. Si pentru ca sa va convingeti singuri ca atat crestinii cat si necrestinii decoreaza oua in diferite momente ale anului, cu diferite ocazii, sunteti asteptati la Vama, in,inima Bucovinei", sa descoperiti cea mai numeroasa colectie de oua din Romania si una dintre cele mai importante din Europa.
MUZEUL OULUI din VAMA este un muzeu inedit si cuprinde peste 3.000 de oua din toata lumea, lucrate in tehnici diferite, pe diferite tipuri de suport (coaja de ou, lemn, ceramica, portelan, piatra, sticla), pe care le-am adunat in 16 ani de participari la expozitii si saloane internationale. In cele 22 vitrine, ouale provin din 79 tari si bineinteles din Bucovina, unele cu o vechime de peste 100 ani.
In colectie exista si oua rare, ca cele de emu, nandu, tinamu, de broasca testoasa, crocodil, flamingo, de lebada, dar si oua cu dimensiuni foarte mici, ca cele de geko, potarniche, vrabie, porumbel, alaturi de oua de fazan, paun,prepelita, rata, gasca, curca, strut.
No comments:
Post a Comment