LEVIATAN este o transliterare a unui cuvânt ebr. care apare în numai cinci pasaje din VT. În general se crede că derivă de la rădăcina lawa, cf. arab. lawa, „a îndoi", „a răsuci". Înţelesul literal ar fi „răsucit" sau „care se pliază". Unii cercetători au sugerat că ar putea fi un cuvânt străin împrumutat, poate un cuvânt de origine babiloniană.
Contextul în care este folosit în VT indică o formă de monstru acvatic. În Psalmul 104:24 este clar că indică un animal marin şi, în general, se crede că este vorba de balenă, deşi a fost sugerat şi delfinul. Este folosit în sens simbolic de două ori în Isaia 27:1, referindu-se la imperiile Asiriei (şarpele „care fuge" este râul Tigru, ale cărui ape curg repede) şi Babilonului (şarpele „unduitor" al Eufratului).
În Psalmul 74:14 se referă la Faraon, iar textul paralel din Exodul foloseşte cuvântul ebr. tannin, „monstru marin sau acvatic". Cuvântul apare din nou în Ezechiel 29:3-5 referindu-se simbolic la Faraon şi la egipteni, iar descrierea solzilor şi fălcilor arată clar că este vorba de crocodil.
Leviatanul este menţionat de două ori în Iov 3:8 şi, în general, se susţine că este vorba de balaurul care, potrivit mitologiei populare antice, provoca eclipse prin înfăşurarea inelelor sale în jurul soarelui. Cea mai lungă descriere a leviatanului o găsim în Iov 41:1-34 şi majoritatea cercetătorilor sunt de acord că aici este vorba de crocodil (*ANIMALE). Unii au obiectat spunând că crocodilul nu ar fi fost descris ca un animal de care nu te poţi apropia şi că în VT nu există nici o referire la crocodili în Palestina. Totuşi, probabil că autorul s-a gândit la crocodilii din Nil şi descrierea invincibilităţii animalului este retorică. Singura alternativă de interpretare acceptabilă consideră că leviatanul este un monstru mitologic, care ar putea fi identificat probabil cu zeiţa mamă a babilonienilor, Tiamat (tatăl Apsu) care, în Epopeea Creaţiei, şi chiar în lupta împotriva lui Marduk „recită descântece şi face vrăji". Cuvântul este înrudit cu termenul ugaritic ltn, monstrul cu şapte capete, a cărui descriere ca „şarpele care fuge... şarpele chinuitor" care a fost lovit de Baal ne aduce aminte de limbajul din Isaia 27:1.
BIBLIOGRAFIE
C. F. Pfeiffer, „Lotan and Leviathan", EQ 32, 1960, p. 208 ş.urm.; J. N. Oswalt, „The Myth of the Dragon and OT Faith", EQ 49, 1977, p. 163 ş.urm.
Leviatanul este menţionat de două ori în Iov 3:8 şi, în general, se susţine că este vorba de balaurul care, potrivit mitologiei populare antice, provoca eclipse prin înfăşurarea inelelor sale în jurul soarelui. Cea mai lungă descriere a leviatanului o găsim în Iov 41:1-34 şi majoritatea cercetătorilor sunt de acord că aici este vorba de crocodil (*ANIMALE). Unii au obiectat spunând că crocodilul nu ar fi fost descris ca un animal de care nu te poţi apropia şi că în VT nu există nici o referire la crocodili în Palestina. Totuşi, probabil că autorul s-a gândit la crocodilii din Nil şi descrierea invincibilităţii animalului este retorică. Singura alternativă de interpretare acceptabilă consideră că leviatanul este un monstru mitologic, care ar putea fi identificat probabil cu zeiţa mamă a babilonienilor, Tiamat (tatăl Apsu) care, în Epopeea Creaţiei, şi chiar în lupta împotriva lui Marduk „recită descântece şi face vrăji". Cuvântul este înrudit cu termenul ugaritic ltn, monstrul cu şapte capete, a cărui descriere ca „şarpele care fuge... şarpele chinuitor" care a fost lovit de Baal ne aduce aminte de limbajul din Isaia 27:1.
BIBLIOGRAFIE
C. F. Pfeiffer, „Lotan and Leviathan", EQ 32, 1960, p. 208 ş.urm.; J. N. Oswalt, „The Myth of the Dragon and OT Faith", EQ 49, 1977, p. 163 ş.urm.
No comments:
Post a Comment