Uriașii

Uriasii au existat. Acest lucru este confirmat atat de Sfanta Scriptura, cat si de arheologi, care au descoperit unele oase umane uriase. Uriasii nu erau nici extraterestri, nici o combinatie intre ingerii cazuti si oameni, precum se afirma uneori. De asemenea, gresesc si aceia care spun ca uriasii nu ar fi existat deloc, ci ca ei sunt doar mituri si legende antice.

Uriasii nu erau acei oameni mai inalti decat ceilalti, ci un neam aparte, a carui origine ramane inca tainica. Astfel, in tratarea acestui subiect se cade sa venim cu multa smerenie, iar nu cu o iscodire vicleana a tainelor lui Dumnezeu, lipsita de folos si primejdioasa.

Uriasii din vechime, in Sfanta Scriptura

Uriasii sunt amintiti in prima carte a Sfintei Scripturi, unde gasim scris: "In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime" (Facerea 6, 4). Cine erau "fiii lui Dumnezeu" si cine erau "fiicele oamenilor" vom vedea mai jos.

Uriasii erau vestiti datorita vitejiei lor si iscusiti la razboi, insa si necinstitori de Dumnezeu, precum citim: "Cat este de mare templul lui Dumnezeu si cat de intins locul stapanirii Lui. Mare este si n-are sfarsit, inalt si nemasurat! Acolo au fost uriasii cei vestiti, inalti la statura si iscusiti in razboi. Nu pe acestia i-a ales Dumnezeu, nici calea stiinţei nu le-a dat; pierit-au, pentru ca n-au avut intelepciune; pierit-au prin nebunia lor" (Baruh 3, 24-28).

Cartea lui Enoh, apocrifa care vorbeste despre uriasi

Enoh este al saptelea patriarh, de la Adam, fiind fiul lui Iared. "Zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu" (Facere 4, 23-24). Enoh nu a cunoscut moartea trupeasca, urmand a veni iarasi pe pamant, impreuna cu Sfantul Prooroc Ilie, mai inainte de sfarsitul lumii.

"Cartea lui Enoh", scriere apocrifa nerecunoscuta de Biserica, scrisa in limba ebraica-aramaica, undeva in secolul III i.Hr, este una dintre scrierile ce stau in legatura cu dreptul Enoh, fiind insa lipsita de autoritatea canonica a scrierilor biblice. Cartea, impartita in 105 capitole, contine relatarea pe care ar fi facut-o Enoh despre calatoriile sale, precum si sfaturile pe care acesta le da fiului sau, Matusalem. Cartea aminteste si despre aparitia uriasilor pe pamant.

"Venise o vreme cand copiii oamenilor se inmultisera si in acele zile li se nascusera fiice frumoase si pline de gratie. Si ingerii, copiii cerului, le-au vazut si au poftit dupa ele, si si-au spus intre ei: "Veniti sa ne alegem femei dintre oameni si sa avem copii cu ele." Si Semiazaz, care era capetenia lor, le-a spus: "Eu ma tem ca voi nu veti consimti sa infaptuiti aceasta, si numai eu voi suferi pedeapsa unui mare pacat." Si ei toti i-au raspuns astfel: "Sa facem cu totii un juramant si sa ne legam cu totii cu blestem, ca nu vom parasi acest gand si ca vom faptui lucrul acesta." Apoi au jurat cu totii si s-au legat cu blestem de acesta. "Si erau cu totii doua sute care au coborat in zilele lui Iared, pe varful muntelui Hermon, si ei l-au numit muntele "Hermon", caci au jurat si s-au legat cu blestem pe acesta. Si toti si-au luat neveste, fiecare si-a ales cate una, si au inceput sa se impreuneze cu ele si sa traiasca cu ele, si acestia le-au invatat farmece si descantece, si culegerea radacinilor, le-au facut cunoscute plantele. Si ele au ramas grele, si au nascut uriasi a caror statura ajungea la trei sute de coti, care au inceput sa infulece toata agoniseala oamenilor. Si cand oamenii nu au mai putut sa-i sature, uriasii s-au intors impotriva lor ca sa-i manance. Si apoi au inceput sa porneasca dupa pasari, dupa dobitoace, dupa taratoare, dupa pesti, si sa-si sfasie carnea unul altuia, si sa bea sangele. Si atunci, pamantul i-a invinuit pe nelegiuiti."

"Fiii lui Dumnezeu" si "fiii oamenilor"

Pornind de cartea apocrifa pusa pe seama dreptului Enoh si de la cuvintele "fiii lui Dumnezeu", multi au inceput sa rataceasca in mintea lor, cugetand ca este vorba despre ingerii din cer, care, in urma impreunarii trupesti cu oamenii, au cazut, devenind diavoli.

Sfantul Ioan Gura de Aur previne aceasta ratacire, spunand clar ca "fiii lui Dumnezeu" nu sunt ingeri, ci oameni: "Unii spun ca nu-i vorba de oameni, ci de ingeri; pe acestia i-ar fi numit Scriptura "fii ai lui Dumnezeu". Mai intai, sa-mi arate ei in care loc din Scriptura ingerii au fost numiti "fii ai lui Dumnezeu"? Dar nu vor putea sa-mi arate. Oamenii, da, au fost numiti "fii ai lui Dumnezeu", dar ingerii, nu. Nicaieri in Scriptura ingerul nu-i numit fiu, nici fiu al lui Dumnezeu."

Acelora care spun ca acum au cazut o parte din ingerii cei buni, devenind diavoli, acelasi sfant parinte, le spune: "Unii spun ca "fiii lui Dumnezeu" au fost ingeri, care, pentru ca s-au pogorat spre a savarsi aceasta nelegiuita fapta, au pierdut vrednicia lor. Ei spun ca ingerii acum au cazut si ca aceasta e pricina caderii lor. Scriptura, insa, ne invata altfel, ca diavolul si ingerii lui si-au pierdut vrednicia lor inainte de crearea celui intai-zidit, pentru ca s-au gandit sa ajunga mai mari decat erau, precum se si spune: "Prin invidia diavolului a intrat moartea in lume" (Intelepciunea lui Solomon 2, 24). Daca n-ar fi cazut inainte de crearea omului, cum ar fi invidiat pe om, ca isi avea vrednicia lui? Ce motiv ar fi avut ingerul, care este netrupesc si incarcat de atata cinste, sa invidieze pe om, care este imbracat in trup?" N-ar fi, oare, curata nebunie sa spui ca ingerii s-au pogorat din cer ca sa se impreuneze cu femeile, ca firea aceea fara de trup s-a unit cu trupurile femeilor? Nu-i cu putinta ca firea aceea fara de trup sa aiba vreodata o astfel de pofta!"

"Fiii lui Dumnezeu" erau urmasii celor drepti, iar "fiii oamenilor" erau urmasii celor pacatosi, precum spune acelasi sfant parinte: "Este obiceiul Scripturii sa numeasca si pe oameni "fii ai lui Dumnezeu". Acestia se coborau din Set si din fiul sau, Enos, de aceea urmasii acestuia au fost numiti de dumnezeiasca Scriptura "fii ai lui Dumnezeu", pentru ca au mers pe urmele virtutii stramosilor lor, pe cand urmasii lui Cain si ai fiului acestuia au fost numiti de Scriptura "fii ai oamenilor".

Despre uriasii care au rezultat in urma apropierii lor, Sfantul Ioan Gura de Aur spune doar atat: "Dupa parerea mea, dumnezeiasca Scriptura numeste aici uriasi pe oamenii puternici la trup. Din aceia, spune Scriptura, s-a inmultit neamul lor."

Potopul si disparitia uriasilor

Cuvantul folosit pentru a ii desemna pe uriasi, in originalul ebraic, este "nefilim". Acesta este un derivat al verbului "nafal", care inseamna "a cadea". Astfel, uriasii sunt "cei cazuti" sau "cei degenerati". Potrivit marturiei Sfintei Scripturi, uriasii au fost mari, atat in dimensiunile trupesti, cat si in pacatele savarsite.

Datorita uriasilor si pacatelor fara de numar pe care ajunsesera sa le faca oamenii, Dumnezeu a hotarat sa piara toti, prin potop, afara de dreptul Noe si de neamul sau, precum citim: "Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant. Si a zis Domnul: "Pierde-voi de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci Imi pare rau ca le-am facut." Noe insa a aflat har inaintea Domnului Dumnezeu" (Facere 6, 4-8).

Uriasii au murit in urma potopului, precum citim si in alta parte: "Ca Tu esti Cel Care ai facut toate si toate le stapanesti. Doamne, drept esti, Cel care judeci pe cei care cu semetie si cu trufie se poarta. Tu, pe cei care mai inainte au facut strambatate, intre care si uriasi erau, care intru vitejie si intru indrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducand peste ei apa nemasurata" (III Macabei 2, 3-4).

Uriasii au existat insa si dupa potop

Uriasii au existat si dupa potop, probabil tot din aceeasi cauza, a inmultirii pacatelor si a decaderii oamenilor. Dupa potop insa, Dumnezeu a fagaduit omului ca nu va mai pierde niciodata pe oameni prin potop, zicand: "Nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului si nu va mai fi potop, ca sa pustiiasca pamantul" (Facere 9, 11). Pentru aceasta, uriasii au mai trait inca o vreme, fara a mai fi omorati de Dumnezeu.

Un neam de uriasi, amintit dupa potop, era cel al "refaimitilor", precum citim: "Numai Og, regele Vasanului, mai ramasese din Refaimi. Iata patul lui, pat de fier, si astazi este in Rabat-Amon: lung de noua coti si lat de patru coti, coti barbatesti" (Deuteronom 3, 11). Un pat lung de aproape patru metri si jumatate, cu o latime de un metru si jumatate, nu putea fi decat al unui barbat urias.

In cartea "Facerea", neamul "refaimitilor" este amintit intre popoarele care locuiau in Canaan. Alaturi de acest neam de uriasi, in Canaan mai existau si alte neamuri de uriasi, precum neamul lui Anac, despre care citim: "Pamantul (din Canaan) pe care l-am strabatut noi, ca sa-l vedem, este un pamant care mananca pe cei ce locuiesc in el si tot poporul pe care l-am vazut acolo sunt oameni foarte mari. Acolo am vazut noi si uriasi, pe fiii lui Enac, din neamul uriasilor; si noua ni se parea ca suntem fata de ei ca niste lacuste si tot asa le paream si noi lor" (Numerii, 13, 33-34).

Unul dintre uriasii cei mai vestiti a fost Goliat, pe care l-a infrant viitorul rege David. Despre acest urias, gasim scris: "Atunci a iesit din tabara filistenilor un luptator cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statura de sase coti si o palma; pe cap avea coif de arama si era imbracat cu platosa in solzi; greutatea platosei lui cantarea cinci mii de sicli de arama; in picioare avea cizme cu tureci de arama si la umar purta un scut de arama; coada sulitei lui era ca sulul de la razboaiele de tesut, iar fierul sulitei era de sase sute sicli de fier" (I Regi 17, 4-7). Goliat avea aproximativ trei metri inaltime si o greutatea corporala de cel putin 250 de kilograme. Platosa avea peste saptezeci de kilograme, iar sulita avea aproape opt kilograme. Pe acesta l-a omorat David, care slujea lui Dumnezeu.

Cand poporul lui Israel a ocupat Canaanul, popoarele din aceasta regiune au fost distruse, de la mic si pana la mare, caci Domnul le-a dat in mana lor, precum citim: "Asculta, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca sa intri si sa cuprinzi popoare mai mari si mai puternice decat tine si cetati mari, cu ziduri pana la cer, precum si pe poporul cel mare, mult la numar si inalt la statura, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit, spunandu-se: Cine se va impotrivi fiilor lui Enac?" (Deuteronom 9:1-2). Cu siguranta, majoritatea uriasilor au pierit in acest moment, doar o parte dintre ei scapand in tarile din jur; urmele lor constituie astazi un subiect mult cercetat de antropologi.

Urme ale acestor uriasi au fost descoperite, de-a lungul vremii, in multe colturi ale lumii. Astfel, in anul 1911, in urma unor sapaturi efectuate in situl arheologic din Lovelock Cave, Nevada, au fost descoperite o serie de oase foarte mari, printre care si o mandibula umana enorma. Mai tarziu, in anul 1950, in timpul construirii unei autostrazi, in sud-estul Turciei, pe valea raului Eufrat, au fost descoperite cateva morminte antice, cu oase umane foarte mari, printre care si un femur lung de un metru si douazeci de centimetri; intregul schelet ar fi avut patru metri si jumatate. In cadrul Muzeului National din Bagdad, Iraq, sunt expuse cateva topoare imense, lungi de aproape patru metri si grele de peste o suta de kilograme. Acestea, putand fi folosite doar ca niste topoare normale, aveau nevoie sa fie manuite de niste oameni uriasi.

Uriasii din zilele noastre. Cazuri de gigantism.

Uriasii au disparut cu mult timp in urma. Oamenii foarte mari de astazi nu sunt asemenea uriasilor de demult, care ajungeau la niste dimensiuni enorme prin insasi gena lor, iar nu in urma unor boli. Astazi, cei care cresc enorm, sunt cazuri nefericite, ei suferind de boli precum gigantismul sau acromegalia. In cazul acestora, glanda pituitara perturba secretia hormonilor de crestere, ducand la o dezvoltare fizica anormala.

Majoritatea celor care sufera de gigantism prezinta afectiuni neurologice, musculare si scheletice. Cel mai adesea, acestia nu ajung pana la varsta de 40 de ani. Robert Pershing Wadlow, nascut in ziua de 22 februarie 1918, in localitatea Alton, Illinois, si mort in ziua de 15 iulie 1940, la varsta de 22 de ani, a avut o inaltime de 2.72 metri si o greutate de aproximativ 200 de kilograme. Suferind de gigantism, el nu poate fi numit urias, chiar daca a fost numit de presa drept cel mai inalt om din lume.

Uriasii din vechime au ajuns astfel in urma pacatelor, fiind prin fire uriasi, iar pentru ca "n-au avut intelepciune, au pierit prin nebunia lor" (Baruh 3, 28). La randul lor, oamenii "uriasi" ai zilelor noastre au ajuns astfel in urma unui dezechilibru hormonal, iar nu prin firea lor, dovada stand numeroasele efecte secundare de slabanogire si neputinta ale acestora, care nu erau prezente in cazul uriasilor din vechime, care erau razboinici.

CrestinOrtodox