Pages

Monday, November 5, 2012

Teoria cuantică, dincolo de spaţiu şi timp

O echipă internaţională de cercetători din Elveţia, Belgia, Spania şi Singapore a propus un experiment care ne-ar putea obliga să facem o alegere între două extreme, nonlocalitatea şi încălcarea teoriei relativităţii a lui Einstein, pentru a descrie Universul.

Propunerea este publicată în revista Nature Physics şi are la bază ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „inegalitatea influenţei ascunse” (hidden influence inequality). Această inegalitate scoate în evidenţă felul în care predicţiile cuantice pun la încercare cea mai bună descriere a naturii spaţiului şi timpului pe care o avem la dispoziţie în prezent, teoria relativităţii a lui Einstein.

„Suntem curioşi dacă putem explica ciudatele fenomene pe care le observăm fără a sacrifica intuiţia noastră cu privire la caracterul continuu al evenimentelor în spaţiu şi timp”, spune Jean-Daniel Bancal, unul dintre cercetătorii din spatele noului rezultat, care a realizat studiul la Universitatea din Geneva, Elveţia. El se află acum la Centrul pentru Tehnologii Cuantice la Universitatea Naţională din Singapore.

Entuziasmant e că există o posibilitate de a face acest test.

http://www.scientia.ro/stiri-stiinta/80-fizica/4142-teoria-cuantica-dincolo-de-spatiu-si-timp.html

No comments:

Post a Comment