Rit şi ritual funerar la geto-daci

Conţinutul specific şi caracterul predominant al religiei geto-dacilor constitue vreme îndelungată, şi continuă să rămână încă, unul dintre cele mai pasionante subiecte de discuţii şi prilej de aprige controverse ştiinţifice, în cadrul mai larg al preocupărilor îndreptate spre o cât mai bună cunoaştere a istoriei şi civilizaţiei dacice.

Obiceiurile şi practicile funerare reprezintă, în general, o proiecţie a credinţelor şi mentalităţilor oamenilor despre “lume de dincolo”. În funcţie de aceste “scenarii” ale comunităţilor umane vechi privind postexistenţa pământeană se stabilesc ritul funerar (incinerarea, înhumarea, expunerea sau aruncarea cadavrului), cât şi ritualurile (locul depunerii, forma gropii, inventarul, ofrandela, ceremoniile etc.). Uneori riturile şi ritualurile funerare pot depinde şi de vârsta, poziţia socială, sexul, împrejurările în care a decedat defunctul sau de afecţiunea cu totul deosebită faţă de acesta[1].