Crater Lake, Oregon

A trecut ceva timp de la ultima noastră relatare de călătorie, şi chiar avem destule de povestit. Am fost plecaţi în vacanţă în Oregon, unde ne-am simţit excepţional. Ne-am propus să plecăm vineri seara, dar o vacanţă de 5 zile cu rulota şi cu doi copii presupune să luăm o jumătate de casă cu noi.:). Aşa că ne hotărâm să plecăm sâmbătă de dimineaţă la prima oră, cu condiţia să avem totul pregătit de vineri seara. A fost o experienţă tare interesantă să fac curat in rulotă cu fetele în jurul meu, dar până la urmă am reuşit: am spălat perdelele şi le-am pus la locul lor (cu mare “calm” reuşesc să rup un dispozitiv de prindere al perdelelor şi Maria îmi spune: “Mami, rău te mai supără perdelele acestea.”), dăm cu aspiratorul, curăţăm dulapurile şi punem folie nouă, spălăm acoperitoarele de la paturi şi le punem la loc (s-au micşorat în uscător, dar până la urmă reuşim să le îndesăm), spălăm geamurile şi facem curat în baie.

Trecem prin aceleaşi ritualuri de împachetare, numai că de data aceasta trebuie să împachetăm pentru 5 zile. Suntem perseverenţi şi vineri seara totul este gata. Mai am de pus doar mâncarea în cooler, de dimineaţă înainte de plecare şi gata. Cum era şi de aşteptat, coolerul este prea mic şi nu ne încape toată mâncarea, aşa că tati merge la cumpărături dis de dimineaţă. Am rezolvat şi această problemă, legăm rulota la maşină, verificăm toate cele şi ….Crater Lake venim!!!!

Vremea este superbă, fetele sunt cuminţi (am plecat de acasă numai de 10 minute) şi noi ne intrăm în atmosfera de vacanţă. Nu durează prea mult, deoarece fetelor li se face foame. Apoi li se face sete, apoi au nevoie la baie. Ioana tocmai a învăţat să meargă la toaletă. E o realizare şi un lucru tare bun….când eşti acasă, nu pe drum. Mergem 20-30 mile: “Tati, vreau la baie”. În consecinţă, facem cunoştinţă cu mult prea multe ieşiri de pe autostradă, dar nu ne enervăm încă, avem timp suficient să ajungem până seara. Până la urmă se potoleşte (n-a băut chiar aşa de multă apă…), dar acum s-au plictisit. Era şi timpul, am plecat deja de 2 ore de acasă. Le dăm telefonul, căci tati le-a pus nişte desene animate noi şi sunt încântate. Se face linişte şi ne bucurăm din plin de ea. Nici nu vorbim prea mult, ca sa nu o stricăm (nu că n-am avea ce să vorbim, evident:))..

Se face ora 2 şi este timpul să ne oprim pentru prânz. Luăm decizia să mâncăm în rulotă, pentru că vremea nu mai este aşa frumoasă. Chiar a început să plouă rău de tot, şi ne face fleaşcă până ne mutăm din maşină în rulotă (spre bucuria fetelor). După masă, tati consideră că ar merge tare bine un somn, dar din păcate nu avem timp de aşa ceva. Cel puţin nu noi, căci fetele nici nu se urcă bine în maşină şi adorm. Este iarăşi linişte, dar problema este ca e prea multă acum şi picăm de somn. Mai povestim una-alta, timpul trece repede totuşi. Maria se trezeşte după o oră, moment în care şi tati cedează. Mami trece la volan, Maria citeşte, iar Ioana şi tati dorm de voie. Ca de obicei, mami este foarte precaută şi nu depăşeşte viteza legală, chiar dacă în spatele ei s-a format ditamai coloana. Aş fi putut trage pe dreapta, dar eu doar respectam viteza şi peste tot scria mare: “Depăşirea interzisă”.

Zona arată bine, dar se circulă destul de greu, deoarece se urca foarte mult ajungând până la 1500 de metri. A mai trecut o oră şi cred că mami a mers suficient, deoarece i se închid ochii, aşa că tati trece din nou la volan. Reuşesc să adorm pentru 10 minute, dar evident fetelor li se face din nou foame, din nou sete, din nou au nevoie la baie (Doamne ajută că avem rulota cu baie, căci prin pustietăţile prin care am fost nu ştiu ce am fi făcut – comentariu Ilie când a citit asta: “Nevasto, chiar ai început să gândeşti ca un american…”). Mai ascultăm câte o poveste, mai colorăm , mai învăţăm şi uite aşa ne apropiem cu paşi repezi de locul unde vom sta (http://craterlakeresort.com/index.html).

Este încă lumină şi ne grăbim să ne conectăm rulota, dar fetele au zărit parcul şi nu sunt de acord să mai aştepte. Le poate condamna cineva? Toată ziua au stat în maşină şi chiar au fost cuminţi. Aşa că lăsăm puţin despachetatul şi mergem să explorăm campingul. Este un loc tare drăguţ, cu o grămadă de activităţi pentru toată lumea: biciclete, tobogan, un leagăn sub formă de căluţ făcut dintr-un cauciuc, bărci cu vâsle, leagăne prinse de un copac, teren de volei. Am stat ceva acolo şi cu mare greutate reuşim să le convingem pe fete că trebuie să mai şi mâncăm în seara aceasta. Nici nu ştiu, de fapt, dacă noi am reuşit să le convingem sau mai degraba ţânţarii care roiau peste tot. O, Doamne, şi ce mai ţânţari!!!!

Ca de obicei, tati ne conectează la civilizaţie şi mami pregăteşte masa de seară. Nu se mai întâmplă mai nimic, deoarece suntem rupţi şi adormim relativ devreme, mai ales că adulţii nu şi-au făcut somnul de frumuseţe aşa cum trebuie. Afară este destul de frig (42 grade F / 6 grade C), dar în rulotă este cald şi bine. Ioana îşi manifestă zgomotos dorinţa de a dormi cu tati şi uite aşa reuşeşte şi mami să se odihnească cum trebuie.

Duminică ne trezim şi fetele nu mai au răbdare cu ieşitul la parc. Este aşa nedrept să locuieşti în parc şi să fii nevoit să stai în rulotă. Şi fiind duminică, chiar dacă suntem departe trebuie să ne respectăm obiceiurile. Şi ce avem noi în fiecare sâmbătă sau duminică dimineaşă la micul dejun? Waffles sau pancakes. Au loc alegeri libere şi fetele câştigă (spre nefericirea lui tati, care a făcut o pasiune pentru pancakes). Terminăm şi cu masa şi urmează partea de îmbrăcat, spălat, pieptănat.

Noi am vrea să plecăm către lac acum, deoarece acesta este motivul pentru care am condus atâta, dar fetele fug de lângă noi şi se opresc direct la parc. Le urmăm resemnaţi şi ne bucurăm de vremea frumoasă de afară. Evident, tati este un copil mai mare şi vrea neapărat să-şi plimbe familia cu barca. Doar să încercăm, zice el. Se bagă cu picioarele în apă pentru a trage barca de pe mal, şi în 10 secunde nu şi le mai simte, dar dacă a apucat să spună ceva nu mai scapă şi rezistă stoic până ne îmbarcăm toate trei. Maria vrea la vâsle, dar descoperă foarte repede că nu e chiar aşa uşor. Tati are ocazia să-şi manifeste abilităţile de marinar de apă dulce, şi reuşeşte cu brio să ne ducă vreo 50 de metri pe râu în jos şi înapoi (cu doar 2-3 coliziuni inevitabile între barca noastră şi nişte buşteni rătăciţi prin mijlocul apei). Tragem la mal şi Maria fuge la biciclete, dar e deja destul de târziu şi ne folosim de faptul că suntem mai mari decât ele pentru a le băga în maşină spre a pleca în sfârşit către Crater Lake. Bineînţeles că sunt extrem de nefericite, şi îşi manifestă foarte vocal această nefericire. Începe deja conflictul dintre generaţii  .

Plecăm către Crater Lake care se află cam la 24 de mile de campingul nostru. Vremea este superbă şi peisajul este de vis. Pe drum ne oprim să admirăm ba cerul, ba câte un defileu/canion, dar pentru a salva ceva timp nu le mai dăm pe fete jos din maşină la fiecare popas. Numai la cele semnificative sau când plâng:). Pe tati îl apucă dorinţa de a coborî într-una din văile pe lângă care trecem pentru a vedea apa, dar vine repede înapoi când realizează că e nevoie de talente de alpinist pe care nu le posedă încă.

Intrăm în Parcul Naţional de la Crater Lake, şi constatăm cu plăcută suprindere că cei 10 dolari pe care i-am plătit ne dau dreptul de a intra 7 zile consecutive, aşa că deja ştim ce vom face zilele următoare. Din cauza zăpezii (da, zăpadă în iulie), o porţiune din drumul care înconjoară lacul este închisă, aşa că nu avem şansa să facem un ocol complet. Eh, data viitoare venim în august, poate avem mai mult noroc  .

Ne oprim la centrul de informaţii pentru vederi, magneţi (ne trebuie la colecţie, nu-i aşa, Simo?) şi nu în ultimul rând informaţii despre traseu şi o hartă. Noi suntem îmbrăcaţi cu tricouri şi afară este ditamai zăpada. Noroc că nu este foarte frig şi bineînţeles că mami, prevăzătoare cum este, a luat toată geanta cu haine la ea. Şi acolo se găseşte câte ceva pentru fiecare şi pentru fiecare anotimp.

Fetele sunt fascinate de zăpadă şi Maria se urcă pe ditamai nămetele. Zăpada îi intră peste tot şi alunecă. Ce credeţi că face? Da, aţi ghicit, se pune pe plâns şi tati trebuie să intervină salvator.

Mergem la maşină, ne îmbrăcăm relativ corespunzător (ar fi fost perfect dacă aveam cizme de zăpadă în loc de sandale) şi avem primul contact cu lacul.

==========================================

Am un singur cuvânt pentru a descrie ce am simţit când l-am văzut prima dată: senzaţional. Preluând descrierea de pe site-ul oficial al Administraţiei Parcurilor americane (pun în ghilimele traducerea, cine ştie când ajung şi eu prim ministru…): “Crater Lake a inspirat oameni timp de mii de ani. Niciun alt loc de pe Pământ nu îmbină un lac de un albastru adânc şi pur, înconjurat de vârfuri de munte care urcă abrupt peste 600 de metri, două insule pitoreşti şi un trecut vulcanic extrem de violent. E un loc de o frumuseţe incomensurabilă, un adevărat laborator al naturii”.

Până acum 7700 de ani (± 150), vulcanul Mazama, îşi vedea liniştit de treabă şi făcea ce ştia el de sute de mii de ani încoace: mai scuipa niţică lavă, mai dormea, nimic ieşit din comun. Într-o bună zi, după vreo 20000 de ani în care dormise liniştit (îl mai deranjau gheţarii din când în când, dar erau suportabili), vârful de 3700 de metri a încetat să mai existe: în urma unei explozii masive, care a aruncat în atmosferă o coloană de lavă groasă de peste 1.5 km la o înălţime de 16 km cu o viteză de două ori mai mare decât viteza sunetului, vârful vulcanului s-a scufundat pur şi simplu în pământ. Astfel s-a format un crater care pe parcursul a ~700 de ani s-a umplut cu apă de ploaie şi zăpadă topită, dând naştere Crater Lake. Având o adâncime de ~600 de metri, e cel mai adânc lac din Statele Unite. Datorită purităţii apei, tot spectrul vizibil al luminii este absorbit cu excepţia albastrului, astfel încât lacul are o culoare de un indigo intens.

==========================================

Suntem mai sus, deci avem şi mai multă zăpadă. Fetele nu vor să audă de lac, ele doar vor să se joace cu zăpada.

Noi stăm şi admirăm priveliştea, în timp ce fetele se bălăcesc în toate bălţile pe care le găsesc. Se fac fleaşcă şi trebuie să mergem la maşină să le schimbăm. Ioana se îndrăgosteşte de o buturugă şi nu vrea să plece la maşină fără ea. Dăm o tură în jurul lacului, ne oprim în diverse locuri şi îl admirăm din perspective diferite.

Tati vrea să facă o poză artistică şi mă pune să ţin în mână Insula Vrăjitorului. Fetele îşi găsesc tot felul de preocupări pe acolo unde oprim. De exemplu, Maria vrea să meargă ca un căţel şi… reuşeşte. Găsesc şi nişte scări şi timp de o jumătate de oră, urcăm şi coborâm pe ele. Şi nu ne plictisim, cel puţin unii dintre noi. Câteva floricele ies timide din zăpadă şi printre ele se joacă o veveriţă cu fălci (se pare că aceasta este traducerea cuvântului “chipmunk”).

Se face destul de târziu şi avem ceva de mers până acasă la rulotă. Aşa că ne luăm la revedere de la lac, cu promisiunea că o să revenim a adoua zi.

Luăm prânzul şi nu ştim cum să aterizăm mai repede în paturi. Cât de bun este un somn după masa.

După un mic snack, ne hotărâm să facem un traseu prin pădurea din camping. A fost foarte interesant, dar poteca era pe marginea pârâului şi ţânţarii ne-au mâncat de vii. Mai ales pe fete. Şi nu am avut nimic împotriva lor la noi, aşa că şi-au făcut treaba în voie. Şi ajungem din nou la locul de joacă. De data aceasta tati le ia pe fete la o plimbare cu căruciorul. De fapt şi mami este încântată, aşa că tati îşi face mişcarea de seară, chiar dacă este înainte de masă. Vine şi rândul lui tati să se distreze, aşa că mami îl dă în leagăn. Nu se poate bucura de foarte multă fericire, deoarece Ioana îl descoperă şi evident vrea sa o ia şi pe ea în braţe.

Tati consideră că nu a făcut destulă mişcare, aşa că ne invită la o plimbare cu barca. De data aceasta suntem părinţi precauţi şi le punem fetelor veste de salvare, deşi apa nu depăşeşte un metru. Fetele îl ajută pe tati şi fac cu rândul la vâslit. Obosiţi, dar mulţumiţi, ajungem la mal şi ne îndreptăm către căsuţa noastră pe roţi. În timp ce mama pregăteşte cina, fetele îşi găsesc de lucru şi îşi organizează lucrurile în rulotă.

Luni dimineaţa avem cam acelaşi ritual şi cu greu ne îndreptăm către lac. Astăzi este mult mai aglomerat decât ieri şi aşteptăm cam o jumătate de oră ca să intrăm în parc. Astăzi ne-am propus să facem un traseu, dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la târg; am ajuns acolo, am văzut piatra cu numele de Doamna pădurii (Lady of the woods), dar nu am putut înainta prea mult deoarece era prea multă zăpadă şi cărarea era acoperită. Ne găsim alte preocupări printre care spartul zăpezii cu picioarele Mariei sau cu un buştean. Este ora snack-ului şi apoi mergem mai departe, deoarece vrem să vizităm ce ne-a rămas de ieri.

Ca şi mai înainte, suntem din nou uimiţi de frumuseţea acestui lac şi ni se pare ireală culoarea apei. La unul dintre popasuri, găsesc o stâncă în afară şi vreau o poză acolo. Mai în glumă, mai în serios îi spun lui Ilie să facă poza mai repede, ca să nu avem surprize.

Mami conduce către rulotă şi, la fel ca şi în ziua precedentă, se rătăceşte, dar până la urmă ajungem cu bine la camping, ceea ce este cel mai important.

După-amiaza este una tare relaxantă şi pe placul fetelor. Deşi erau puţin răcite, le-am promis câte o îngheţată. Maria alege una, dar nu e prea încântată de ea, aşa că a aterizat la gunoi. Tati la fel, numai mami are cea mai bună îngheţată şi ne batem toţi patru pe ea.

Ilie se împrieteneşte cu vecinii şi seara stau la un pahar de vorbă. Sunt doi bătrâni simpatici, care vor să-şi trăiască bătrâneţea în rulotă. Bine că au ditamai autobuzul de 80000 de dolari, nu una de 1800 ca noi.

Şi uite că am ajuns şi la ziua de marţi şi suntem puţin trişti că vacanţa noastră se apropie de sfârşit, dar pentru astăzi avem planuri mari. Vrem să facem un traseu de 4 kilometri cu fetele. Aşa că ne luăm cele necesare, parcăm maşina şi hai la drum. Ilie este foarte încrezător şi mereu zice că nu e mare lucru şi o sa fim jos într-o clipă. Am uitat să menţionez că aceasta este singura cărare de a ajunge la baza lacului. Este un loc foarte frumos şi au bărci care pleacă o dată la două ore şi fac înconjurul lacului. Nu am făcut această călătorie, deoarece biletele se vindeau cu deosebire on line şi… noi nu am ştiut. Oricum, cred că fetele nu erau încă pregătite să stea expuse în soare o oră jumătate pe barcă… Fetele se descurcă admirabil şi merg de mama focului. Numai că atăt de mult coborâm…şi ne gândim cu groază că trebuie să şi urcăm. Am fost tare fericiţi când am ajuns la apă şi nu ne venea să credem că fetele au mers atâta. Nu le-am luat deloc în braţe şi au fost foarte cuminţi. În timp ce ne odihneam, Ilie zicea că e pregătit să ia fetele cu el pe Iezer când ajungem în România. Credeţi că mai gândea aşa la întoarcere?

Ne-am uitat la bărci, ne-a bătut soarele în cap, am aruncat cu pietre în apă şi cu greu ne-am făcut curaj să începem să urcăm. Ioana nici nu a vrut să audă, aşa că de la început am luat-o în braţe. Maria a fost de înţeles şi când tati nu mai putea mai mergea câte puţin. Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese…Lumea trece pe lângă noi şi face glume pe seama noastră (ne întrebau dacă putem să-i luăm şi pe ei în spinare, că păream prea odihniţi), dar noi nu auzim , nu vedem, ci doar ne interesează să ajungem sus. Tot ce ne dorim este să ajungem la maşină şi să lăsăm fetele jos. Suntem de acord că trebuie să mai aşteptăm să mai crească fetele şi apoi să mai mergem să facem trasee care implică urcări şi coborâri abrupte.

Suntem morţi de oboseală şi dormim o grămadă. Ne trezim în jur de ora 7 şi fetele ne trag după ele la parc, doar este ultima seară, nu? Iarăşi leagăne, bicicletă, trăsurică… Ne jucăm şi noi un joc ciudat cu două palete şi o minge peste un fileu şi bineînţeles că iau bătaie.

Urmează cina cu frigărui de porc şi apoi ieşim afară să admirăm o lună superbă care se reflectă în pârâul din spatele rulotei. A încercat tati să îi facă poză, dar n-a avut trepied, şi nici cu tehnica nu stă încă suficient de bine, aşa că n-a ieşit chiar ce trebuie…

Miercuri dimineaţa ne trezim, luăm micul dejun şi ne apucăm de împachetat. Avem drum lung în faţa noastră şi fetele chiar sunt nerăbdătoare să ajungem acasă.

A fost o vacanţă deosebită în care am reuşit să ne relaxăm , să ne odihnim, să vedem lucruri noi şi minunate şi cel mai important să fim împreună. De-abia aşteptăm să vină următoarea ieşire şi să ne bucurăm de ea.

Sursa