"Dacă am fi alcătuiţi numai din suflet, ne-am înţelege unii cu alţii numai prin gândire; dar, pentru că sufletul nostru îşi zămisleşte gândurile în ascuns în trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte şi de nume ca să facem cunoscute cele aflate în adâncul nostru. Când gândirea noastra e rostită, atunci este purtată de cuvânt ca de o luntre, străbate aerul şi trece de la cel ce grăieşte la cel ce aude.
Dacă e tăcere adâncă, cuvântul poposeşte în urechile ascultătorilor ca într-un port liniştit şi nebântuit de vânturi; dacă însă zgomotul făcut de ascultători suflă împotriva lui ca o furtună cumplită, atunci cuvântul naufragiază, risipindu-se în aer. Faceţi aşadar, prin tăcere, linişte cuvintelor mele!" (Sf. Vasile cel Mare, unul din Cei Trei Părinţi Capadocieni)
