Ads 468x60px

Saturday, July 28, 2012

Descoperire uimitoare a astronomilor. "Stelele imposibile" i-au pus pe gânduri pe cercetători

Patru perechi de "stele imposibile", aşa cum sunt numite de către astonomi stelele gemene care au orbite atât de apropiate încât sfidează orice explicaţie, au fost descoperite în Calea Lactee, informează Space.com.

Astronomii au folosit telescopul UKIRT în Hawaii şi au descoperit patru perechi de stele, fiecare dintre ele fiind un sistem binar în care cele două corpuri cereşti se învârt unul în jurul celuilalt în mai puţin de patru ore, lucru pe care oamenii de ştiinţă în considerau până acum imposibil.

Deşi Soarele din sistemul nostru solar nu orbitează în jurul altei stele, aproape jumătate dintre stelele din galaxia noastră fac acest lucru ca partea a unui sistem binar.   Conform oamenilor de ştiinţă, stelele binare descoperite în prezent s-ar fi format atât de apropiate şi ar fi orbitat una în jurul celeilalte încă de la momentul apariţiei lor.

Până acum se credea că în cazul în care o stea se formează mult prea aproape de o altă stea, cele două corpuri cereşti se transformă într-o singură stea mai mare. Această teorie părea să fie în acord cu observaţiile realizate în ultimele trei decenii care au scos la iveală că sistemele binare sunt frecvente, dar că niciuna dintre perechi nu are o orbită mai mică de cinci ore.

"Spre surprinderea noastră am descoperit mai multe stele pitice roşii binare cu perioade de orbitare semnificativ mai scurte de cinci ore faţă de stelele asemănătoare Soarelui, ceva ce era considerat înainte ca fiind imposibil", a explicat Bas Nefs, liderul echipei de astronomi de la Observatorul Leiden care s-au ocupat de acest studiu. "Înseamnă că trebuie să regândim teoriile legate de modul de formare şi de evoluţie al acestor stele", a mai adăugat el.

Pentru a realiza studiul echipa de astronomi a monitorizat luminozitatea a sute de mii de stele pe parcursul ultimilor cinci ani. Cercetătorii s-au axat, în special, pe stelele pitice roşii binare care sunt stele cu până la 10 ori mai mici şi până la 1.000 de ori mai puţin luminoase decât Soarele.

În timp ce stelele pitice roşii sunt cele mai comune din Calea Lactee, de multe ori nu apar în cercetările astronomice pentru că sunt mult prea întunecate.

No comments:

Post a Comment