Ads 468x60px

Sunday, July 1, 2012

S-au împlinit 104 ani de la explozia misterioasă de la Tunguska

Pe 30 iunie s-au împlinit 104 ani de la misterioasa explozie din zona forestieră Tunguska, în mijlocul Siberiei. Aceasta a avut puterea a 15 megatone de TNT, aproximativ de 1000 de ori mai puternică decât bomba atomică de la Hiroshima.

Explozia din pădure a fost atât de puternică încât a fost simțită și auzită la mai bine de 1.500 de kilmetri depărtare, relatează Business Insider.
Localnicii atribuie fenomenul unor cauze supranaturale, unui zeu ce pedepsește răutatea oamenilor. Oamenii de știință, însă, consideră că a fost vorba de un meteorit.

 Au trecut 20 de ani până când cercetătorii ruși s-au dus la fața locului pentru a face investigații. Ei nu au găsit niciun crater sau fragmente de meteorit, cum ar fi trebuit, dacă acesta ar fi fost cauza exploziei. Din contră, în epicentrul exploziei se afla un crâng de copaci înalți, neafectați de vreun eveniment violent. În jurul acestora, se aflau 2000 de kilometri pătrați de copaci puși la pământ.

 Locul semăna cu cel al unei explozii atomice – numai cercetările în acest domeniu au început abia în anii 1930, la mai bine de două decenii după evenimentul de la Tunguska.

 Astfel, oamenii de știință au propus că ar fi fost vorba de gheață provenind dintr-o cometă, cu diametrul egal cu cel al unui teren de fotbal. La contactul cu atmosfera, a explodat cu câțiva kilometri deasupra pădurii, motiv pentru care nu a lăsat urme.

 Alții spun că ar fi vorba de o navă nucleară extraterestră prăbușită pe Terra.

 Poate că cea de-a doua teorie este neverosimilă, dar și cea a oamenilor de știință are problemele ei. Este greu de crezut că astronomii vremii au putut rata un obiect de mărimea unui teren de fotbal, ținând cont de interesul lor pentru spațiu și de numărul telescoapelor din acea vreme.
________


La implinirea a 104 ani de la cel mai mare eveniment de impact al scoartei terestre din istoria recenta - o explozie din Siberia, comunitatea stiintifica inca nu are o explicatie pentru acest fenomen, scrie Business Insider.

In 30 iunie 1908, in Tunguska, Siberia, a avut loc o explozie atat de puternica, incat a spulberat 80 de milioane de copaci, pe o suprafata de peste 2.000 de kilometri patrati. Forta acestei explozii a fost evaluata la 15 megatone de TNT, de o mie de ori mai puternica decat bomba de la Hiroshima.

Unda de soc si sunetul exploziei si al copacilor smulsi din pamant s-au auzit la mii de kilometri distanta.

Daca oamenii de stiinta cred ca a fost vorba despre un meteorit mare sau un fragment dintr-o cometa, localnicii sunt de parere ca explozia a fost rezultatul unui fenomen supranatural.

Teoriile conspiratiei - terestre sau extraterestre - au fost alimentate si de faptul ca expertii au intarziat sa vina la fata locului, pentru a analiza ce s-a intamplat. De fapt, au trecut 20 de ani pana ce o echipa a ajuns in Tunguska, pentru a cerceta locul exploziei.

Cand au ajuns acolo, spre marea lor mirare, au observat ca nu exista un crater si nici fragmente de meteorit. Mai mult, pe locul epicentrului exploziei era o dumbrava neatinsa. In jurul ei, se intindeau peste 2.000 de kilometri patrati de copaci culcati la pamant.

Principala intrebare care le este pusa celor ce sustin ca un meteorit mare a produs explozia de la Tunguska este urmatoarea: cum au putut astronomii vremii, care erau mereu cu ochii la cer, in cautarea unor planete nedescoperite pana atunci, sa nu vada un obiect atat de mare care se indrepta spre Pamant?

De-a lungul ultimelor decenii, s-au scris peste o mie de lucrari de specialitate despre fenomenul din Siberia. In ciuda interesului lumii academice pentru Tunguska, explozia a ramas fara o explicatie unanim acceptata.

Surse: a, b

No comments:

Post a Comment