Ads 468x60px

joi, 2 august 2012

Teofrast: caractere și caricaturi

Teofrast (370-283 î.Hr), unul dintre discipolii lui Aristotel, descrie în Caracterele, lucrare scurtă ca dimensiune, 30 de tipuri de caracter întâlnite la omul de rând al vremii antice. Aceste caractere foarte deosebite între ele par a-l mira pe gânditorul grec, care nu înțelege „de ce în Grecia, cu aceeași climă și aceeași creștere pentru toți grecii de pretutindeni, există totuși așa mari diferențe în felul nostru de a fi” [1]. Teofrast ajunge mai târziu să fie succesorul școlii peripatetice.

În legătură cu acest eveniment, se povestește că la momentul alegerii urmașului școlii, Aristotel avea doi discipoli mai apropiați: Teofrast din Lesbos și Eudemos din Rodos. Aflându-se într-o dificultate, Aristotel cere să i se aducă vin din Lesbos, respectiv din Rodos. Testându-le la gust, alegerea a fost făcută îndată. Teofrast a fost ales ca succesor, dat fiind faptul că vinul din Lesbos era dulce, renumit fiind pentru păstrarea acestei calități până în zilele noastre. Este drept că astăzi întâlnim aceste informații privitoare la individ îndeosebi în domeniul psihologiei, care se preocupă mai mult cu studierea comportamentului și caracterului uman. Cu toate că textul în sine nu implică dificultăți și probabil nu aduce nimic nou în cultura noastră generală, mi se pare cu atât mai interesant a citi și înțelege aceste învățături din partea unui filosof cu tradiția aristotelică în spate și care totuși a expus cu secole în urmă aceste trăsături ce par a fi perene umanității. Voi enumera în cele ce urmează tipurile de caracter expuse fidel în ordinea făcută de Teofrast, alături de câteva mențiuni la fiecare în parte, astfel:

1. Vicleanul. „Viclenia privită în general este umilința mincinoasă în faptă și vorbă. Vicleanul te dușmănește, dar vine la tine, pentru ca nu cumva să vezi că te urăște. Te laudă mereu pe față, dar te sapă necontenit pe ascuns...”.

2. Lingușitorul. „Lingușirea s-ar putea privi ca o purtare josnică, dar aducătoare de folos, celui ce o întrebuințează [...] Nu-l vei vedea niciodată pe lingișitor, decât căutând ca și cu vorba și cu fapta să se facă plăcut și lipicios”.

3. Trăncănitorul. „Trăncănirea este pasiunea către vorbă multă și nesocotită. Aflându-se lângă tine, fără a te cunoaște el începe a-ți lăuda femeia lui. Apoi trece la un vis pe care l-a visat noaptea trecută...”.

4. Mojicul. „Mojicia ar fi parcă grosolănia care habar n-are de buna cuviință. [...] Când vorbește parcă mugește. N-are încredere nici în prieteni nici în neamurile lui. [...] Dacă a nimerit în cameră, mănâncă de te îngrozelte și bea de prăpădește...”.

5. Doritorul de a plăcea. „Dorința de a plăcea, luată într-un cuvânt, este lăsarea la o parte a binelui, pentru a plăcea la toți. [...] Luat ca arbitru, el vrea să placă de o potrivă nu numai celui ce l-a ales, ci și părții adverse, ca să vadă toți că om așa de nepărtinitor nici că mai este pe lume...”.

6. Nerușinatul. „Nerușinarea este nepăsarea totală, vorba sau fapta rușinoasă” .

7. Limbutul. „Limbuția este, într-un cuvânt, neputința cuiva de a-și stăpâni limba. Orice i-ai spune, dacă ai dat peste dânsul: «Ei, nu-i așa, zice el, stai să-ți spun eu toată istoria, cum a fost; și numai să m-asculți și ai să vezi, cum stă treaba»”.

8. Plăsmuitorul de știri. „Plăsmuirea este o înșirare de vorbe și fapte închipuite, pe care plăsmuitorul vrea să le treacă drept adevărate. […] Nu există hală, mahala ori local, în care să nu-I vezi cu duiumul, din zori și până noaptea târziu amenințând mereu lumea cu plăsmuirile lor, care de care mai mincinoase!”.

9. Neobrăzatul. „Neobrăzarea este, într-un cuvânt, disprețul oricărei păreri pentru folos rușinos. Înainte de toate, dacă te-a înșelat odată amarnic, să știi că tot la tine vine din nou, să-l mai împrumuți a doua oară…”. 10. Hârșitorul. „Hârsenia este economia împinsă dincolo de orice limită”.

11. Desmățatul. „Desmățarea nu e grea de definit ca mod de glumă nerușinată, care caută să atragă atenția cu price preț”.

12. Tontul. „Tonția este nepriceperea a ceea ce se potrivește, ori nu, la un moment dat, prin care cineva poate uimi pe cei cu care are a face”.

13. Secătura. „S-ar putea defini cu o mare bună voință seacă în vorbă și faptă. Făgăduiește mereu toate și nu face nimic…”.

14. Hăbăucul. „Hăbăucia este, într-un cuvânt, incapacitatea în vorbă și faptă. Făcându-și calculele cu pietricele și ajungând la rezultat el întreabă pe cel de alăturea: «Ei, cât face?»”.

15. Necioplitul. „Necioplirea este lipsa de blândețe în vorbire. Îl întrebi, unde este cutare? El răspunde: «Ia, nu-mi bate capul!» Tu îl saluți; el nu răspunde”.

16. Superstițiosul. „Superstiția este, pe cât se pare, o frică mare de puterile divine”.

17. Cârtitorul. „Cârtirea este o dispoziție de nemulțumire a cuiva față de tot ce i se dă”.

18. Neîncrezătorul. „Neîncrederea este înclinarea de a bănui toată lumea de necinste”.

19. Nespălatul. „Nespălarea este uitarea de grija corpului până a ajunge grețos pentru alții”.

20. Nesimțitorul. „Nesimțirea este, într-un cuvânt, o purtare nevătămătoare, dar plictisitoare. Abia ai ațipit de somn: el te deșteaptă zgomotos «ca să mai stăm oleacă de vorbă!»”.

21. Înfumuratul. „Înfumurarea este, pe cât se pare, o dorință de distinctive cu orice preț. Invitat la masă, el vrea numaidecât primul loc lângă gazdă”.

22. Cârpănosul. „Cârpănoșia este lipsa de demnitate când e vorba de bani de cheltuit”.

23. Lăudărosul. „Lăudăroșenia este, fără îndoială, amăgirea altora cu lucruri, pe care cineva nu le are”.

24. Îngâmfatul. „Îngâmfarea este punerea de sine-și mai presus de toate”.

25. Sepriosul. „Sperierea este, pe cât se pare, o slăbire a sufletului, venită din frică”.

26. Absolutistul. „Tendința absolutistă este, pe cât se pare, dorința de putere și avere”.

27. Cel cu învățătura târzie. „Învățătura târzie s-ar putea numi deșteptarea cuiva la învățat, când i-a trecut vremea”.

28. Bârfitorul. „Bârfirea este o pornire rea a sufletului arătată prin vorbe”.

29. Prietenul răilor. „Simpatia pentru cei răi nu este decât atracția răului. […] Într-un cuvânt dragostea răilor aduce după sine înfăptuirea răului; pentru că, bine zice proverbul, că răul la rău trage!”.

30. Avarul. „Avariția este urmărirea cu orice preț a câștigului, oricât de murdar”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu