NOE. Ultimul dintre cei zece patriarhi dinainte de potop şi supravieţuitorul potopului A fost fiul lui Lameh, care era de 182 de ani (Pentateuhul Samaritean, 53; LXX, 188) când s-a născut Noe (Geneza 5:28-29; Luca 3:36).
a. Numele
Etimologia numelui noah, este incertă, cu toate că mulţi contemporani o leagă de rădăcina nwh, „a se odihni", în Geneza (5:29) cuvântul este asociat cu verbul nhm (tradus „mângăiere" în VA şi VR; „a aduce mângăiere" în VSR), cu care se pare că este înrudit şi din punct de vedere etimologic; cu toate că lucrul acesta nu este cerut în mod obligatoriu de text. Elementul nhm apare în numele personale amorite şi în numele Nahmizuli care apare într-un fragment despre Hur din Epopeea lui Ghilgameş , găsită la Bogazkoy, capitala hitită din Asia Mică. În LXX, numele apare Noe, formă în care apare şi în NT.
b. Viaţa şi caracterul
Noe a fost un bărbat neprihănit (Geneza 6:9, şaddiq), având neprihănirea care se capătă prin credinţă (Evrei 11:7, he kata pistin dikaiosyne, lit.), şi a avut o legătură strânsă cu Dumnezeu, aşa cum este indicat de expresia „a umblat cu Dumnezeu" (Geneza 6:9). De asemenea, despre el se spune că a fost fără vină printre contemporanii săi (Geneza 6:9; VA, „perfect în generaţia sa"), care s-au coborât toţi la un standard moral foarte scăzut (Geneza 6:1-5, 11-13; Matei 24:37-38; Luca 17:26-27) şi le-a predicat acestora neprihănirea (2 Petru 2:5), cu toate că fără succes, aşa cum au arătat evenimentele care au urmat. Ca şi ceilalţi patriarhi dinainte de potop, Noe a fost binecuvântat cu o viaţă lungă. El a avut 500 de ani când i s-a născut primul fiu (Geneza 5:32), 600 când a venit *potopul (Geneza 7:11) şi a murit la vârsta de 950 de ani (Geneza 9:28-29). După cea mai plauzibilă interpretare a pasajului din Geneza 6:3 şi a celui din 1 Petru 3:20, când Noe a avut 480 de ani Dumnezeu l-a înştiinţat că va şterge omul de pe faţa pământului, dar îi va lăsa o perioadă de graţie de 120 de ani, timp în care Noe va construi o corabie, prin care va fi salvat el şi familia lui cât şi nişte exemplare reprezentative ale unor soiuri de animale (Geneza 6:13- 22). Probabil că aceasta a fost perioada în care Noe a predicat, dar nimeni nu s-a pocăit, iar potopul a venit şi i-a nimicit pe toţi, cu excepţia lui Noe, a soţiei lui şi a celor trei fii împreună cu nevestele lor (Geneza 7:7; 1 Petru 3:20).
După potop, Noe care înainte de cataclism se pare că s-a ocupat de agricultură, a sădit o vie (Geneza 9:20; „Noe, lucrătorul pământului, a început să sădească o vie...", text care e de preferat versiunilor englezeşti) şi, îmbătându-se, s-a purtat necuviincios în cortul sau. Văzându-l pe tatăl său gol, *Ham le-a dat de veste celorlalţi doi fraţi ai lui care l-au acoperit, dar este posibil ca fiul lui Ham, Canaan, să-i fi făcut bunicului său ceva lipsit de respect căci, atunci când s-a trezit din beţie, Noe l-a blestemat pe acesta (Geneza 9:20-27).
c. Legământul lui Dumnezeu cu Noe
Legământul despre care se vorbeşte în Geneza 6:18 poate fi interpretat ca un legământ prin care lui Noe i se garantează scăparea, cu condiţia să construiască o corabie şi să intre în ea, condiţii pe care el le-a îndeplinit (v. 22). Pe de altă parte, este posibil ca acest pasaj face pur şi simplu referinţă la legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu Noe după potop şi pe care l-a pecetluit dând o nouă semnificaţie curcubeului (Geneza 9:9-17; cf. Isaia 54:9). Aspectele principale ale acestui legământ au fost faptul că el a fost instituit întru totul de către Dumnezeu, că în ce priveşte scopul lui a fost universal, că a fost încheiat nu numai cu Noe şi cu urmaşii lui după el, ci cu orice vieţuitoare, că a fost necondiţionat şi că a fost un legământ veşnic. Datorită dragostei Lui plină de îndurare, în acest legământ Dumnezeu a promis că nu va mai nimici tot ce are viaţă printr-un alt potop.
d. Urmaşii
Noe a avut trei fii, *Sem, *Ham şi *Iafet (Geneza 5:32; 9:18-19; 10:1), născuţi înainte de potop, care l-au însoţit în corabie. Ni se spune că după potop, „din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul" (‘eres, Geneza 9:19). Mai târziu, urmaşii acestora s-au împrăştiat pe o suprafaţă întinsă de pământ şi unii dintre ei sunt menţionaţi în „lista naţiunilor" din Geneza 10.
e. Paralele cuneiforme
În relatările despre *potop care au fost păstrate în scrierile akkadiene, numele eroului este Utanapiştim, care corespunde numelui Ziusuddu dintr-o relatare sumeriană din prima parte a celui de-al 2-lea mileniu î.Cr., care probabil că este mai veche decât versiunile akkadiene. Cu toate că în versiunea principală a listei regilor sumerieni numai opt regi sunt menţionaţi înainte de potop, Ziusuddu nefiind printre ei, celelalte texte enumeră zece regi, al zecelea fiind Ziusuddu, căruia i se atribuie o domnie de 36.000 de ani. Acelaşi lucru îl întâlnim într-o relatare în gr. pe care o face un preot babilonian pe nume Berossos, după care eroul potopului este cel de-al zecelea rege dinainte de potop.
BIBLIOGRAFIE
J. Murray, The Covenant of Grace, 1954, p. 12-16; E. A. Speiser, Mesopotamian Origins, 1930, p. 160-161; H.B. Huffmon, Amorite Personal Names in the Mari Texts, 1965, p. 237- 239; E. Laroche, Les noms des Hittites, 1966, p. 125; T. Jacobsen, The Sumerian King List, 1939, p. 76-77 şi n. 34; F.F. Bruce, NIDNTT 2, p. 681-683.
Sursa
a. Numele
Etimologia numelui noah, este incertă, cu toate că mulţi contemporani o leagă de rădăcina nwh, „a se odihni", în Geneza (5:29) cuvântul este asociat cu verbul nhm (tradus „mângăiere" în VA şi VR; „a aduce mângăiere" în VSR), cu care se pare că este înrudit şi din punct de vedere etimologic; cu toate că lucrul acesta nu este cerut în mod obligatoriu de text. Elementul nhm apare în numele personale amorite şi în numele Nahmizuli care apare într-un fragment despre Hur din Epopeea lui Ghilgameş , găsită la Bogazkoy, capitala hitită din Asia Mică. În LXX, numele apare Noe, formă în care apare şi în NT.
b. Viaţa şi caracterul
Noe a fost un bărbat neprihănit (Geneza 6:9, şaddiq), având neprihănirea care se capătă prin credinţă (Evrei 11:7, he kata pistin dikaiosyne, lit.), şi a avut o legătură strânsă cu Dumnezeu, aşa cum este indicat de expresia „a umblat cu Dumnezeu" (Geneza 6:9). De asemenea, despre el se spune că a fost fără vină printre contemporanii săi (Geneza 6:9; VA, „perfect în generaţia sa"), care s-au coborât toţi la un standard moral foarte scăzut (Geneza 6:1-5, 11-13; Matei 24:37-38; Luca 17:26-27) şi le-a predicat acestora neprihănirea (2 Petru 2:5), cu toate că fără succes, aşa cum au arătat evenimentele care au urmat. Ca şi ceilalţi patriarhi dinainte de potop, Noe a fost binecuvântat cu o viaţă lungă. El a avut 500 de ani când i s-a născut primul fiu (Geneza 5:32), 600 când a venit *potopul (Geneza 7:11) şi a murit la vârsta de 950 de ani (Geneza 9:28-29). După cea mai plauzibilă interpretare a pasajului din Geneza 6:3 şi a celui din 1 Petru 3:20, când Noe a avut 480 de ani Dumnezeu l-a înştiinţat că va şterge omul de pe faţa pământului, dar îi va lăsa o perioadă de graţie de 120 de ani, timp în care Noe va construi o corabie, prin care va fi salvat el şi familia lui cât şi nişte exemplare reprezentative ale unor soiuri de animale (Geneza 6:13- 22). Probabil că aceasta a fost perioada în care Noe a predicat, dar nimeni nu s-a pocăit, iar potopul a venit şi i-a nimicit pe toţi, cu excepţia lui Noe, a soţiei lui şi a celor trei fii împreună cu nevestele lor (Geneza 7:7; 1 Petru 3:20).
După potop, Noe care înainte de cataclism se pare că s-a ocupat de agricultură, a sădit o vie (Geneza 9:20; „Noe, lucrătorul pământului, a început să sădească o vie...", text care e de preferat versiunilor englezeşti) şi, îmbătându-se, s-a purtat necuviincios în cortul sau. Văzându-l pe tatăl său gol, *Ham le-a dat de veste celorlalţi doi fraţi ai lui care l-au acoperit, dar este posibil ca fiul lui Ham, Canaan, să-i fi făcut bunicului său ceva lipsit de respect căci, atunci când s-a trezit din beţie, Noe l-a blestemat pe acesta (Geneza 9:20-27).
c. Legământul lui Dumnezeu cu Noe
Legământul despre care se vorbeşte în Geneza 6:18 poate fi interpretat ca un legământ prin care lui Noe i se garantează scăparea, cu condiţia să construiască o corabie şi să intre în ea, condiţii pe care el le-a îndeplinit (v. 22). Pe de altă parte, este posibil ca acest pasaj face pur şi simplu referinţă la legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu Noe după potop şi pe care l-a pecetluit dând o nouă semnificaţie curcubeului (Geneza 9:9-17; cf. Isaia 54:9). Aspectele principale ale acestui legământ au fost faptul că el a fost instituit întru totul de către Dumnezeu, că în ce priveşte scopul lui a fost universal, că a fost încheiat nu numai cu Noe şi cu urmaşii lui după el, ci cu orice vieţuitoare, că a fost necondiţionat şi că a fost un legământ veşnic. Datorită dragostei Lui plină de îndurare, în acest legământ Dumnezeu a promis că nu va mai nimici tot ce are viaţă printr-un alt potop.
d. Urmaşii
Noe a avut trei fii, *Sem, *Ham şi *Iafet (Geneza 5:32; 9:18-19; 10:1), născuţi înainte de potop, care l-au însoţit în corabie. Ni se spune că după potop, „din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul" (‘eres, Geneza 9:19). Mai târziu, urmaşii acestora s-au împrăştiat pe o suprafaţă întinsă de pământ şi unii dintre ei sunt menţionaţi în „lista naţiunilor" din Geneza 10.
e. Paralele cuneiforme
În relatările despre *potop care au fost păstrate în scrierile akkadiene, numele eroului este Utanapiştim, care corespunde numelui Ziusuddu dintr-o relatare sumeriană din prima parte a celui de-al 2-lea mileniu î.Cr., care probabil că este mai veche decât versiunile akkadiene. Cu toate că în versiunea principală a listei regilor sumerieni numai opt regi sunt menţionaţi înainte de potop, Ziusuddu nefiind printre ei, celelalte texte enumeră zece regi, al zecelea fiind Ziusuddu, căruia i se atribuie o domnie de 36.000 de ani. Acelaşi lucru îl întâlnim într-o relatare în gr. pe care o face un preot babilonian pe nume Berossos, după care eroul potopului este cel de-al zecelea rege dinainte de potop.
BIBLIOGRAFIE
J. Murray, The Covenant of Grace, 1954, p. 12-16; E. A. Speiser, Mesopotamian Origins, 1930, p. 160-161; H.B. Huffmon, Amorite Personal Names in the Mari Texts, 1965, p. 237- 239; E. Laroche, Les noms des Hittites, 1966, p. 125; T. Jacobsen, The Sumerian King List, 1939, p. 76-77 şi n. 34; F.F. Bruce, NIDNTT 2, p. 681-683.
Sursa
No comments:
Post a Comment