Potopul lui Noe - la Marea Neagră

Legenda unui potop trimis de Dumnezeu sau de zei pentru a distruge o civilizaţie, ca un act de pedeapsă divină, este o temă care se regăseşte în miturile multor popoare.

Potopul apare de la sumerieni, în Epopeea lui Ghilgameş, până la egipteni (când lumea era inundată de Nun, zeul Nilului), de la Deucalion (atunci când Zeus și Poseidon au trimis potopul asupra lumii) până în Biblie.

Potopul lui Noe este un posibil factor determinant al naşterii unei noi civilizaţii în Europa Occidentală, susţine un grup de cercetători britanici condus de profesorul Chris Turney, de la Universitatea Exeter.

Scufundarea legendarei corăbii a lui Noe în Marea Neagră, într-o zonă corespunzând Balcanilor sudici de astăzi, i-a determinat pe păstorii din Balcanii inundaţi să migreze spre Vest, unde modul lor de viaţă l-a înlocuit pe acela al agricultorilor şi vânătorilor. Păstorii refugiaţi din Balcani şi-au înjghebat aşezări stabile pe teritoriile actuale al Franţei şi Italiei, care au dus la dezvoltarea satelor şi oraşelor, susţin britanicii.

Populaţiile cele mai afectate de potop trăiau pe terenurile la joasă altitudine din jurul Mării Negre. Înainte de potop, aceşti oameni nu păreau dispuşi să migreze. "Oamenii din Europa de Sud-Est trebuie să se fi simţit ca şi când toată lumea s-ar fi scufundat. Comunităţi întregi din zonele de coastă au fost evacuate şi mii de persoane au fost nevoite să migreze. Aceasta a fost originea legendei despre Arca lui Noe", susţine profesorul Turney.

Potopul lui Noe este astăzi modelul unei revoluţii sociale, determinată de creşterea nivelului mărilor în urma încălzirii climatice. Subiectul este de strictă actualitate. Creşterea nivelului mărilor acum 8000 de ani este echivalentă cu ceea ce se aşteapta să se întâmple în lume de acum până la sfârşitul secolului. "Este o ipoteză foarte realistă. Cam 145 milioane de oameni trăiesc astăzi la altitudini până la un metru sub nivelul mării. Suntem mai bine pregătiţi să facem faţă creşterii nivelului mării decât acum 8000 de ani?", se intreabă geologul britanic.

Mediterana s-a revărsat peste Marea Neagră

La sfârşitul ultimei ere glaciare, scutul Laurentid, care acoperea cea mai mare parte a Americii de Nord s-a topit, crescând nivelul oceanului cu peste 1,4 metri. Marea a spart digul natural din strâmtoarea Bosfor de astăzi, care până atunci izolase Marea Neagra. În 34 de ani, aceasta (până atunci un lac cu apa dulce) s-a umplut de apa Mediteranei şi s-a revărsat. Recent, savanţi americani şi britanici au reuşit să simuleze bazinul Mediteranei şi al Mării Negre înainte şi după Potop. Rezultatele cercetării lor, publicate în Quarternary Science Review, estimează la 73.000 kilometri pătraţi suprafaţa acoperită atunci de apele Mării Negre, iar al populaţiei dislocate la 145.000 de oameni.


În căutarea Arcei lui Noe

Cercetatorul american Robert Ballard, un fost membru al Serviciilor Secrete ale Marinei SUA, care a condus în 2006 o expediţie în Marea Neagră în căutarea Arcei lui Noe, afirma, într-un articol recent din Washington Post, că la 550 de picioare adâncime a descoperit urmele unui naufragiu produs în urmă cu 7500 de ani, cea mai probabilă sursă a legendei potopului din Vechiul Testament. Cercetătorii au captat imagini ale unui banc de nisip neclintit de mai multe mii de ani din locul său de pe fundul mării. Prin electroliză (o metodă contestată de mulţi ca neştiinţifică) s-a stabilit apoi că fosilele moluştelor de apă dulce găsite pe plaja scufundată datau de 7500 de ani, iar ale speciilor marine doar de 6900 de ani.. "Ceea ce ne-am propus este să dovedim că acesta a fost într-adevar potopul despre care se vorbeşte în Biblie", explică Ballard.

Alţi savanţi americani de la Universitatea Columbia, William Ryan şi Walter Pitman (primii care au prezis că urmele Potopului vor fi aflate în Marea Neagră) descriu scena într-o carte din 2000, cu titlul "Noah’s Flood: The New Scientific Discoveries About The Event That Changed History" ("Potopul lui Noe. Noi descoperiri ştiinţifice despre evenimentul care a schimbat istoria"): "Marea Neagră a luat fiinţă atunci când topirea gheţarilor a crescut nivelul apei în Mediterană. Apele au spart un dig natural în dreptul strâmtorii Bosfor de astăzi. A urmat un diluviu apocaliptic, apele mării inundând lacul de dincolo. Mii de mile pătrate de pământ au fost înghiţite de ape, ecosistemul a trebuit să se adapteze peste noapte de la apă dulce la apă sărată, ceea ce a dus probabil, pe lângă victimele omeneşti, la moartea a mii de exemplare de animale marine şi de uscat".

***

Hershel Shanks, directorul Biblical Archeology Review, are un răspuns sceptic pentru aceşti savanţi: "Toţi criticii moderni ai Bibliei privesc potopul lui Noe ca pe o legendă. Dacă ei (Ballard, Ryan si Pitman, n.r.) vor să identifice potopul lui Noe în Marea Neagră, nimeni nu se poate împotrivi". A fost totuşi diluviul ce a dus la formarea Mării Negre de proporţiile celui biblic? Cercetătorii admit că legenda are "un fundament real", dar distorsionat de tradiţia orală (cu tendinţele de a exagera ale celor direct afectaţi) înainte de a fi transpus în scris. Această recunoaştere le dă libertatea de a trece cu vederea toate detaliile din legenda biblică care nu se suprapun cu teoria lor despre Potopul din Marea Neagră, explică Shanks.

Walter Pitman a prezentat anul acesta în Australia rezultatele propriilor sale prospecţii geologice. Savantul septuagenar a adus dovezi ale creşterii bruşte a nivelului Mării Negre după căderea barierei de pământ dinspre Mediterana. Din păcate, Pitman manevrează cu prea puţină atenţie informaţia biblică. Fiindcă potopul lui Noe nu a fost o inundaţie locală, ci una la scara mondială, care a lăsat urme pe toate continentele. De exemplu, inundarea Mării Negre nu s-a întâmplat după 40 de zile şi 409 de nopţi de ploaie cum spune Biblia (Pitman spune singur că fenomenul trebuie să fi durat vreo 40 de ani), nu a acoperit nici munţii cei mai înalţi, nu există nici arca de 140 de metri înălţime descrisă în Biblie. Întrebat despre aceste inadvertenţe, Pitman nu spune decât că Biblia nu trebuie citită literar. Pentru formarea Mării Negre era nevoie de explicaţia unui diluviu, iar el a prins din aer potopul lui Noe, fiindcă acea legendă a vândut o grămadă de cărţi.

Realitate ştiinţifică: Cercetarea fundului Mării Negre a dovedit o trecere bruscă de la un lac glaciar cu apă dulce la o mare cu apă sărată, la mijlocul mileniului 6 i.Hr. Aceasta a antrenat: o schimbare bruscă a faunei şi florei; inundarea nisipurilor din zona de coastă şi a zonelor deşertice; transformarea văilor de râuri în estuare; o ruptură în compoziţia chimică a scoarţei. Pe malurile lacului de pe suprafaţa actuală a Pontului Euxin vegetaţia de stepă a fost înlocuită în timp de câteva decenii de o pădure umedă specifică zonelor premaritime. Alte fenomene: săpăturile arheologice din valea fluviului Nipru au scos la iveală schelete de peşti migraţi din ocean pentru depunerea icrelor, ca şi primele semne de cultură a cerealelor.

De la Potop la Turnul Babel

Încă un argument în favoarea celor ce plasează potopul în Balcani: evenimentul geologic a coincis cu prima separare a familiei limbilor indo-europene, prin desprinderea celor definite ulterior ca turco-altaice. Mitul potopului, prezent prima dată într-un manuscris sumerian, a fost reluat în forme mai detaliate în versiunile akkadiană, babiloniană şi mai ales ebraică ale Cărţii Facerii.

Câteva teme sunt comune de la o versiune la alta: avertismentul despre potop auzit prin zidul colibei acoperite cu stuf, barca pentru salvarea animalelor şi păsărilor (ale cărei dimensiuni i le dictează Dumnezeu lui Noe), năruirea digurilor şi năvala apelor curgătoare în marea sărată, în fine acostarea pe vârful muntelui cel înalt.

O ultimă dovadă a identificării potopului cu ceea ce s-a întâmplat între Mediterana şi Marea Neagră: în Cartea Genezei, povestea potopului este urmată imediat de aceea a Turnului Babel, respectiv a despărţirii graiurilor dintr-un trunchi comun.

atacdeconstanta.ro