În primăvara anului 399, sosirea la Pireu a navei carese întorcea de la Delos, unde în fiecare an era trimisă oambasadă sacră pentru a comemora victoria lui Theseu asupra Minotaurului, a fost întâmpinată de discipolii lui Socrate cu mare durere: ea însemna, într-adevăr, căpedeapsa cu moartea pronunţată de tribunalul popular împotriva bătrânului ale cărui lecţii le urmau străluciţiitineri ai Atenei, pedeapsă a cărei execuţie fusese amânatăcu o lună, conform legii, urma să fie dusă la îndeplinire. Adoua zi, filozoful avea să bea otrava în mijlocul discipolilor săi, iar moartea lui exemplară avea să stârneascăadmiraţia secole de-a rândul.
Socrate era un cetăţean atenian, iar Atena odemocraţie care se recunoştea în afirmaţia a douăprincipii: egalitatea în faţa legii a tuturor celor care făceauparte din comunitatea civică şi libertatea care permiteafiecăruia să trăiască, să-şi crească fiii, să gândească dupămintea lui. Cele două principii fuseseră ferm susţinute îndiscursul pe care istoricul Tucidide îl pune pe seamaomului reprezentând simbolul acestei democraţii, Pericle.
