Ce spun izvoarele despre „statul dacilor”

Problema statalităţii la daco-geţi a făcut să curgă foarte multă cerneală. Discuţiile pe marginea apariţiei, a formării unui stat dacic au fost aprinse între specialişti. Unii dintre ei au fost aprigi susţinători şi apărători ai statalităţii. Alţii au fost mai sceptici. Au existat şi unii care n-au acceptat-o.

Deci, de la bun început, nu există, nici pe departe, o umanimitate în ceea ce priveşte ideea statului la daci. Chiar printre autorii, de altfel specialişti remarcabili, care susţin existenţa statului există controverse legate de momentul începuturilor, a originii, întinderii statului etc.  Coerenţa lipseşte, controversele au fost prezente. 

Rit şi ritual funerar la geto-daci

Conţinutul specific şi caracterul predominant al religiei geto-dacilor constitue vreme îndelungată, şi continuă să rămână încă, unul dintre cele mai pasionante subiecte de discuţii şi prilej de aprige controverse ştiinţifice, în cadrul mai larg al preocupărilor îndreptate spre o cât mai bună cunoaştere a istoriei şi civilizaţiei dacice.

Obiceiurile şi practicile funerare reprezintă, în general, o proiecţie a credinţelor şi mentalităţilor oamenilor despre “lume de dincolo”. În funcţie de aceste “scenarii” ale comunităţilor umane vechi privind postexistenţa pământeană se stabilesc ritul funerar (incinerarea, înhumarea, expunerea sau aruncarea cadavrului), cât şi ritualurile (locul depunerii, forma gropii, inventarul, ofrandela, ceremoniile etc.). Uneori riturile şi ritualurile funerare pot depinde şi de vârsta, poziţia socială, sexul, împrejurările în care a decedat defunctul sau de afecţiunea cu totul deosebită faţă de acesta[1].