Fiinţele supranaturale, jumătate femei-jumătate peşte, au ajuns pe uscat, pe ramura nordică a Canalului Dunăre-Marea Neagră. Acestea pot fi văzute pe postamentele instalate pe marginea ramificaţiei Poarta Albă-Midia Năvodari, la intrările în oraşul Năvodari.
Statuile au înălţimea totală de 2 metri, sirenele fiind aşezate pe socluri amplasate de o parte şi de alta a podului de la intrarea în Năvodari.
Statuile au înălţimea totală de 2 metri, sirenele fiind aşezate pe socluri amplasate de o parte şi de alta a podului de la intrarea în Năvodari.
Cele 6 sirene par din bronz, dar sunt realizate din fibră de sticlă - comandă specială din Turcia. Ele completează un ansamblu de statui din care face parte şi Pescarul, sculptura amplasată în sensul giratoriu din centrul oraşului.
Pescarul şi năvodul lui reprezintă un simbol al Năvodariului, care se regăseşte şi în stema oraşului. Ansamblul de statui a costat 12 miliarde lei.
Tot oraşul este de altfel împânzit de statui reprezentând animale (lei), păsări (fazani şi egrete), iar gărduleţele parcurilor au ornamente cu omuleţi simpatici cu joben şi frac.
Ambiţia edililor din Năvodari este ca oraşul să rivalizeze cu staţiuni turistice care atrag vizitatori, spre beneficiul comunităţii locale.
„Noi sperăm ca oamenii să aibă grijă de aceste simboluri ale oraşului şi să nu le distrugă. Vrem ca Năvodariul să capete identitate turistică şi să se afirme ca destinaţie de top de pe litoral.
Turiştii vor avea ce vedea la Năvodari când vor veni la vară. Aceasta nu este singura surpriză pe care le-o pregătim. Lucrăm la noi obiective: piaţa de peşte, un nou parc şi evident şoseaua dintre Mamaia şi Năvodari“, afirmă viceprimarul Florin Chelaru.
La 25 martie, edilii vor şti cine este câştigătorul licitaţiei proiectului prin care va fi lărgită şoseaua ce uneşte Mamaia de Năvodari, în prelungirea Bulevardului Mamaia.
Micul oraş muncitoresc a fost înfiinţat de comunişti pentru a servi platforma petrolieră de la Petromidia – alt simbol care se regăseşte pe stema edilitară, alături de un vapor. Tabăra de copii i-a adus renumele de destinaţie de vacanţă pentru şcolarii din toată ţara.
Năvodari are o populaţie de 32.390 locuitori. Oraşul este situat pe malul lacului Taşaul şi pe istmul dintre Taşaul şi lacul Siutghiol.
Se află la o distanţă de 15 km de Constanţa, după staţiunea Mamaia, fiind învecinat cu Lumina, Sibioara şi cu Marea Neagră. Spre Nord, după Petromidia, urmează comuna Corbu şi satul Vadu, două locuri cu plajă superbă rămasă încă sălbatică. Localitatea s-a chemat Carachioi (satul negru).
În componenţa sa intră Mamaia Sat, aşezarea pescărească în care s-au construit în ultima vreme vile şi complexuri rezidenţiale. Aici a locuit inclusiv primarul Radu Mazăre, într-o casă pe care a vândut-o când şi-a construit vila de la Mamaia, de pe malul Lacului Siutghiol.
No comments:
Post a Comment